Orașul Grasse, de pe Riviera Franceză, e capitala mondială a parfumurilor și unul dintre cei mai mari producători de arome din industria parfumurilor și cea alimentară. Aici au apărut mărci cu tradiție ca Molinard, Fragonard, Galimard, iar parfumieri celebri, precum Jean-Claude Ellena, de la Hermès și Isabelle Doyen, de la Annick Goutal, și-au antrenat nasul. Poți face o incursiune completă în lumea esențelor la Muzeul Internațional al Parfumurilor, primul muzeu public dedicat acestei industrii, din antichitate până azi. Colecția sa conține peste 50 000 de obiecte, inclusiv faimosul necessaire al reginei Maria Antoaneta. Aici, îți poți testa nasul în întuneric desăvârșit, poți crea parfumuri sau poți merge pe urmele personajului din cartea lui Patrick Suskind, „Parfumul“, în centrul vechi al orașului, în timp ce încerci esențele descrise de el. Pentru a afla mai multe despre acest loc unic în lume am stat de vorbă cu reprezentantul Muzeului Internațional al Parfumurilor, Pascale Bars.
De ce este acest muzeu special?
Noi explicăm cum au folosit oamenii materialele naturale pentru a comunica, a seduce sau a se trata. Ilustrăm, pe etape, fiecare verigă din istoria parfumului, cum ar fi materialele folosite, în timp, pentru depozitare: piatra, lutul, apoi sticla. E un muzeu interactiv: miroși, atingi, vezi. În plus, mergem în spitale, la copiii bolnavi, în azilurile de bătrâni și în închisori.
Cum reacționează deținuții?
De obicei participă între șapte și zece la un workshop. Acum doi, trei ani am avut un curs interesant despre arome la care un deținut talentat la desen a creat un personaj pe care l-am folosit apoi într-o cartea muzeului, care s-a publicat. Pentru el asta a însemnat mult din punct de vedere social și a câștigat și niște bani.
A ce miroase orașul Grasse?
Când mă gândesc la Grasse, îmi vin în minte: trandafirul Centifolia, creat aici în 1650, tuberoza, venită din Italia în 1670 și iasomia, adusă din India în anul 1650. Grasse e o combinație din toate acestea.
Ce este parfumul?
E memoria istoriei personale, e parte din societate, și îi face pe oameni să viseze.