Am revăzut-o pe Catrinel Menghia la Festivalul de Film de la Cannes, unde a pășit pe covorul roșu alături de Salma Hayek și Vincent Cassel, colegii ei din pelicula „Tale Of Tales“, de Matteo Garrone.
Încă din 2009, când am făcut coperta Unica în casa ei de la Milano, îmi spunea că își dorește să devină actriță. Eram uimită atunci de luciditatea cu care își proiecta viitorul, fiind conștientă că modelingul nu este o opțiune viabilă pe termen lung. Învățase să facă fotografii, cocheta cu actoria și visa la o afacere proprie, construită din pasiune. Câțiva ani mai târziu, visurile lui Cati deveneau realitate. Ne-am reîntâlnit la Feeric Fashion Days, săptămâna modei de la Sibiu, unde își prezenta colecția de genți Catherinelle, bifase deja câteva apariții pe marele ecran și mărturisea că îi place în continuare să facă fotografii. La aproape 30 de ani, frumoasa asemănată cu Sophia Loren are o carieră în plină ascensiune și trăiește o poveste de dragoste ca-n filme cu iubitul ei, producătorul Massimiliano Di Lodovico, care urmează să-i devină soț. Am stat de vorbă despre noutățile din viața ei, pe străzile superbe din Sibiu, care împrumutaseră, parcă, pentru câteva ore, aerul ei italian, elegant și relaxat.
Interviul exclusiv cu Isabel Allende, una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lume, este un alt articol pe care îți va face mare plăcere să-l descoperi. Colega noastră, Adina Rosetti, a aflat amănunte despre cel mai recent volum al scriitoarei, „Ripper“, un thriller polițist, dar și despre puterea literaturii, feminism, memorie și succes.
Alte surprize din Unica de august? Muuulte rochii, câte una pentru fiecare zi de vară care a mai rămas, piese în vogă la reduceri (abține-te dacă poți! 😃) și cuvinte cheie din dicționarul de frumusețe al verii (plus produse de sezon irezistibile).
Te las pe tine să descoperi celelalte surprize din Unica de august, de azi la chioșcuri.
Weekend plăcut! 😊