O glumă
Ce ţi-e frate și cu tehnologia asta modernă, zise un călător dintr-un compartiment de tren. Am văzut un documentar italian pe Discovery, unde arăta că la şapte dimineaţa intra cireada de vite pe poarta abatorului şi la şapte seara ieşeau pe poartă containerele cu conserve! Ehei, dar în Japonia, la şase dimineaţa intra pe poartă camionul cu nisip, iar, la ora 13, ieşea vagonul cu microprocesoarele pe bază de siliciu, zise alt călător. Vax, zice Bulă, uite, în oraşul nostru, cam pe la nouă dimineaţa au început să toarne fundaţia la fabrica de bere şi spirt, iar pe la zece deja toţi erau beţi morţi!
O temă
Astăzi despre mobilizare. Eu cred că mobilizarea (sau lipsa ei) derivă dintr-o diferență de formulare internă. Dacă te gândești „ce NU poți face cu ce n-ai” vei obține multe motive pentru care nu faci ceva . Dacă, în schimb, te gândești „ce poți face cu ce ai”, vei obține mobilizare. Ca de obicei, e important să ne uităm la plusurile și minusurile fiecărei variante. Pentru că nu există lucru bun sau lucru rău, ci doar lucruri care mă ajută sau nu. Într-un context de moment al vieții mele.
Dacă mă gândesc „ce NU pot face cu ce n-am”, voi obține motivele pentru care nu pot duce la îndeplinire ce mi-am propus sau ce vreau, popular numite scuze. Scuzele pot fi și folositoare dacă am nevoie de o pauză sau de o cale de scăpare din ceva ce, de fapt, nu vreau să duc la bun sfârșit. Pot fi urmate de sentimentul de neputință dar chiar și neputința e un lucru bun dacă frustrarea asociată cu ea mă va determina să găsesc o soluție.
Dacă mă gândesc „ce pot face cu ce am” voi obține mobilizare și flexibilitate. Flexibilitatea este, cred eu, ingredientul de bază al fericirii. E suficient să definim fericirea ca fiind abilitatea de a face abstracție de lucrurile care nu-ți convin. Da, fericirea vine cu flexibilitatea de a reorganiza resursele pe care le ai și a le reformula creativ în așa fel încât să te ajute să ajungi unde vrei. Dacă raționăm în sens invers, ajungem la concluzia că devenim nefericiți ori de câte ori realitatea ne livrează ceva care nu corespunde exact cu ceea ce vrem iar noi, devenim inflexibili.
Cel mai bun exemplu de gândire tip „ce poți face cu ce ai” este freegan-ismul. Cineva a avut o idee genială. Care a schimbat complet conotația unei acțiuni. Ceea ce se numea „mănânc ce se aruncă la supermarket” a devenit „sunt freegan”. Omul care a făcut asta, a pus la baza unei noțiuni negative și repulsive (mâncatul din gunoaie) principii încurajate social: economie de resurse, responsabilitate, integritate. N-o să credeți dar, dacă din gunoiul supermarket-ului mâncau doar săracii, freegans au devenit o grădamă de alți oameni care aveau alte alternative. Care, odată ce formularea includea concepte atrăgătoare, au trecut peste acțiunea respingătoare de la baza conceptului și au purces entuziaști la treabă. Astfel, a devenit chiar un test de creativitate să „gătești cu ce găsești”. Până la urmă toți tâmpiții pot găti dacă pornesc de la rețetă și ajung la ingrediente. Să pornești de la ingrediente și să găsești o rețetă are nevoie de flexibilitate și creativitate. Astfel, numai că deveneai flexibil și creativ dar în același timp amprenta ta de carbon se reducea, contribuiai la îngroparea societății de consum și mai erai și cool pe deasupra.
Eu las să mă inspire povestea freegan-ismului ori de câte ori mi se pare că nu am alternative. Povestea îmi amintește fără de greșeală că lucrurile bune se nasc nu din origine ci din perspectiva din care le privești. Și dacă înțelegi asta, înțelegi de ce a venit muntele la Mahomed.
Aici găsiți și tema. Un test de fericire. Nu numai rezultatul testului e instructiv ci și itemii care îl compun. Și după ce îl faceți eu vă propun să vă notați lucrul care vă convine cel mai puțin din viața voastră de acum și, for a change, să vă gândiți „ce puteți face cu ce aveți”.
Concluziile ar trebui să fie ușor de tras… Dar, dacă vă încurcați pe undeva sau vreți să îmi împărtășiți din fisele picate, vă stau la dispoziție pe terapie@mirunastanculescu.ro.
Un film – Scafandrul și fluturele
Filmul de astăzi o să vă dea de furcă emoțional. Big time. Cumva e – cred – coșmarul perfect al multora dintre noi. Azi ești redactor-șef la Elle, cu tot mirajul ce decurge din aceasta. De la femei frumoase la o viața boemă și plină de culoare. Mâine mai ai doar pleoapa de la ochiul stâng.
Și ce poți face cu ce ai? Dictezi o carte. Ziua. Pentru că noaptea o gândești și-o memorezi.
Povestea e reală. Cineva chiar a făcut, pe bune, tot ce putea cu ce avea. Dar dincolo de asta, filmul vorbește și despre vulnerabilitate și despre unul dintre motivatorii cei mai puternici din viața noastră. Dorința de a comunica, de a ne face înțeleși.
O carte – Platforma
Am ales cartea pentru că este – într-un fel – opusul filmului. Haideți să vedem care e rețeta de data asta. Se ia un om obișnuit care are o viață obișnuită. Omul se fezandează bine în concepția conform căreia banul și sexul sunt cele două forme incontestabile de bunăstare. Se asezonează cu o călătorie în Thailanda. Ei bine, ce poți face cu ce ai? Și dacă vă spun că te îndrăgostești iremediabil? Tocmai faptul că omul primește ceva ce părea imposibil de obținut din ingredientele pe care le folosea face ceea ce urmează greu de gestionat. Printr-o mișcare a hazardului, ce a primit se pierde. Iar omul care nu spera vreodată să primească ceva, devine inflexibil atunci când pierde.
Povestea e controversată. Dar dovedește că la asta se pricepe hazardul cel mai bine. Să facă destine suprinzătoare suprinzătoare folosind doar vieți obișnuite.
Foto: Getty Images/Guliver, www.gettyimages.com
