Siluetele diafane, lejere, relaxate sunt omniprezente în colecțiile de primăvară-vară 2015 și nu lipsesc nici din prezentarea Barbarei Bui. Am stat de vorbă cu designerul la Paris Fashion Week și am aflat ne propune pentru sezonul acesta.
Când am plecat la Paris, i-am promis mamei că o voi duce la o prezentare de modă. Nu încape nicio îndoială că amândouă am moștenit pasiunea pentru dichiseală de la bunica, cea mai cochetă dintre bunici, creatoarea a numeroase rochițe haute couture pentru nepoata ei, pe vremea când aceasta era doar de înălțimea centimetrului de croitorie.
E ziua showului. Ne probăm, ne aranjăm, ne machiem, ne schimbăm, ne retușăm timp de trei ore înainte de a ieși pe ușă și iată-ne în sala de la Palais de Tokyo, la prezentarea Barbara Bui. Ssst, începe. Tricouri supradimensionate, materiale delicate, transparente, o haină pufoasă, cu accente de culoare, „uite asta e frumoasă, să-i faci poză“, spune mama; fuste și pantaloni prinse în talie cu mânecile de la cămașă „ia uite ce interesant“; pantaloni strâmți, din piele, sau un sacou inedit, cu o tăietură originală, „ăsta e preferatul meu“, admiră invitata mea.
Paleta monocromă pe care ne-am obișnuit să o vedem la Barbara Bui, alb, negru, puțin metalic și un portocaliu revigorant, ca un fresh de portocale. Aplauze. „Gata, asta a fost tot?“, mă întreabă mama. „Haha, da. Așa e la prezentare. Aștepți 40 minute pentru o defilare de 15. Apoi fugi la alt show. Hai în culise, să-i iau interviu designerului.“
Dar cine e, de fapt, Barbara Bui? Creatoarea cu origini asiatice și occidentale a avut prima prezentare de modă în 1987, la Paris. Și a fost extrem de bine primită de presă și de buyeri. Eva Longoria s-a afișat într-o rochie albă, sexy, creată de ea, la premiera unui film, Selena Gomez a cântat pe scenă într-un outfit de-al ei, iar Kate Hudson a purtat o ținută Bui la show-ul lui Ellen De Generes. Lui Zoe Saldana îi place jacheta de biker, Rihanna admiră pantofii argintii, cu efect de oglindă, Emma Stone poartă geanta „Air“. Toate aceste piese au în comun eticheta pe care scrie Barbara Bui. Hainele din piele, mixul cultural și dualitatea masculin-feminin reprezintă semnătura ei, teme care se regăsesc și în noua colecție.
În culise, îi arăt mamei cine e designerul. E prima oară când vine cu mine la un interviu. Barbara se relaxează că a scăpat de camere, își aprinde o țigară și începem să povestim.
Care este mesajul colecției?
Este un mix cultural, de la Europa către America și India. La începutul carierei mele de designer, am studiat mult popoarele antice și mi-am dorit să reiau această temă, o parte importantă a ADN-ului meu. Am vrut să amestec cultura străveche cu lookul contemporan, occidental, chiar cu o influență hip-hop. Prezentarea este o călătorie prin toate aceste lumi, menită să deschidă minți.
Am regăsit și mixul feminin-masculin…
Am folosit organza pentru lejeritate, rochii cu drapaje, ce transmit multă senzualitate, și suprapunerile, pentru a adăuga elemente specifice costumelor masculine. Mi-am dorit o colecție solară, fluidă, lejeră.
Ai folosit oranjul cu referire la veșmintele călugărilor budiști?
Desigur. Are legătură cu budismul, spiritualitatea, Dalai Lama. Este o modalitate prin care putem aduce spiritualitatea în viața noastră.
Unde te relaxezi când vrei să te simți conectată cu Dumnezeul tău?
E suficient să mă aflu în natură. Am nevoie de apă, să mă pot uita departe, către orizont.
Care este piesa-cheie a sezonului?
Jacheta biker, din piele sau cu broderie, pantofii fără toc, rochia mini oranj, din jerseu.
Ce înseamnă pentru tine o femeie sexy?
O femeie sexy este naturală și sigură pe sine, nu se străduiește să atragă atenția.
Îi mulțumesc și o rog pe mama să-mi facă o poză cu Barbara Bui pentru Facebook. „Ok. Dar mă iei și pe mine la revistă să-ți scriu, că-mi place?“