Acesta nu este un text despre Malvina pe care o știi de la televizor sau din presă. Este povestea Monei, Malvina de acasă, și a universului ei plin de optimism și dragoste.
O oră leneșă de duminică. Abia am ridicat obloanele. Sună telefonul. Malvina, zglobie. Facem încă o dată planul pentru ședința foto de a doua zi, din Centrul Vechi. Totul e aranjat. Mai puțin vremea. Se anunță frig și ploaie, deși e aprilie. Facem un brainstorming pentru o locație de rezervă. În mijlocul „furtunii de idei“, Malvi se precipită: „Ăăă, hai că vorbim mai târziu. Te pup, pa, pa!“. Fac ochii mari a nedumerire și apoi pregătesc micul dejun.
În alt colț al Bucureștiului, acolo unde numele de străzi au rezonanța capitalelor europene, Dorian Boguță, prietenul Malvinei, tocmai intră pe ușă. E somnoros, se străduie să‐și țină ochii deschiși. A filmat 14 ore încontinuu pentru cel mai recent scurtmetraj scris și regizat de el, cu titlu de lucru „Simțuri“. Îi povestește Monei – cum o alintă el pe Malvina cea de acasă –, cum a fost la filmări. E mulțumit de rezultat și de distribuție: Șerban Pavlu, laureat al Premiilor Gopo pentru cel mai bun actor, și ceilalți doi protagoniști, în rol principal, Elias Ferkin și Adelaida Perjoiu.
A doua zi dimineață, Malvina ia, în grabă, o bluză de‐a lui Dorian. E albă, cu mânecă lungă și o țesătură fină, prin care străbat razele de lumină. Apoi, pantalonii gri, comozi, perechea neagră de Uggs și haina pufoasă, tot gri, de la Moncler. Afară sunt numai 7 grade Celsius. Pavajul e umed, vântul bate aproape contondent, iar amenințarea de ploaie de la ANM plutește deasupra Centrului Vechi. Pe la 14:00 vine și Dorian. Poartă o bluză marinar, un cardigan gri, pantaloni negri și teniși. Are un aer relaxat. E prima ședință foto pentru o revistă la care participă. Îi place s‐o vadă pe Malvina „la locul de muncă“. Atent să nu‐i fie frig, îi oferă, din când în când, paltonul. „Ești prea grijuliu“, se amuză Malvi, „lasă că rezist, sunt obișnuită“.
Alt cadru, altă ținută. Fusta‐sirenă, verde‐neon îi îmbracă Malvinei formele într‐un mod care‐l face pe Dorian să o privească lung. Îl înțeleg, dar nu‐l compătimesc. Filmul în care au amândoi roluri principale este seducător, ca o comedie romantică de duminică seara. În pauze, pe Lipscaniul cu clădiri pe gustul lui Dorian, cei doi își aruncă priviri și zâmbete complice. Uneori, am impresia că Malvina încă nu s‐a obișnuit cu povestea de dragoste, chiar dacă și‐au asumat relația public la Premiile Gopo. Dar mă bucur că mă contrazice. „Doar pentru că nu s‐a scris în tabloide că avem o relație, nu înseamnă că noi nu ne‐am văzut de viața noastră. Ne comportăm normal când ieșim în oraș. Nu mă controlez, fac numai ce simt când sunt cu el. Ideea e ca, atunci când ești cu iubitul tău, să te simți bine, indiferent de mediul în care te afli. La ședința foto sunt la muncă, iar el respectă asta. Sunt concentrată asupra a ceea ce fac. “Până la Premiile Gopo, ieșeau, de cele mai multe ori, cu prietenii, araeori în doi, în zone liniștite. Nu s‐au ferit să iasă împreună, dar nici nu au făcut‐o cu surle și trâmbițe. Au avut ocazia să se cunoscă mai bine când Malvina a început cursurile de la Școala de actorie de film, proiectul lui Dorian, al lui Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol.
Pe aceeași canapea pe care ne aflăm acum, la Veranda Casa Frumoasă, din București, vorbeam cu Malvina, la începutul anului trecut, despre divorțul prin care trecuse, psihoterapie și businessul pe care tocmai îl lansa, bijuteriile Malvensky. Era prima oară când o vedetă povestea deschis, pentru o revistă, despre orele de psihoterapie, iar feedbackul pe care l‐am primit a fost surprinzător. Nenumărate cititoare ne‐au scris că povestea ei le‐a ajutat să accepte mersul la psihoterapeut ca pe ceva firesc. Terapia de patru ani a Malvinei s‐a încheiat, dar încă mai vorbește, din când în când, cu psihologul ei. „Ținem legătura și încă mai descopăr lucruri. Mi‐e mult mai ușor să citesc oamenii din jurul meu.“ Îmi pare că au trecut ani de când am avut discuția despre psihoterapie. Pentru că, între timp, s‐au întâmplat foarte multe lucruri în viața Malvinei. După ce a lansat bijuteriile, au urmat eșarfele Malvensky. Spre deosebire de primul proiect însă, care a pornit cu un buget aproape de zero, dintr‐o joacă cu șnururi și pandantive, în colecția de marame a investit patru luni de documentare și câteva mii de euro. Cele 19 modele de eșarfe din mătase, viu colorate, cu motive tradiționale românești, se pot comanda online sau la telefon și se găsesc și în magazinul The Place Concept Store din București. E mulțumită de felul în care a crescut afacerea, mai ales că primește comenzi și din țară. Cele mai căutate sunt eșarfele colorate, care se apropie fidel de motivele tradiționale românești. Cum e și Antoaneta, eșarfa fină, cu model de scoarță de copac, pe care o port cu drag, acum, când stau de vorbă cu ea la cafea.
“Aș vrea ca eșarfele mele să devină un statement“, îmi spune, după ce mă asigură că a văzut ce accesoriu port la gât din prima secundă în care m‐a zărit. „Îmi doresc să lansez cel puțin o colecție pe an. Am lansat eșarfele la New York și pentru că mi‐am dorit să promovez imaginea României peste granițe, să mă mândresc cu asta. La toamnă, merg la târgul de modă de la Paris. Vreau să duc produsele Malvensky în toată lumea. Acesta e următorul pas după ce creezi un brand.“ În timpul facultății, pe vremea când era la Limbi Străine, intenționa să plece în America, unde locuia toată familia ei. A fost însă la interviu la TVR, l‐a luat, și după o săptămână era deja pe post. După doi ani și jumătate de meteo, au urmat știrile. Așa că n‐a mai plecat. O întreb dacă nu s‐a gândit să se mute acolo după ce și‐a dat demisia din TVR și a plecat, pentru o lună, în State. Răspunsul ei mă bucură: „Îmi place mult să călătoresc, dar cel mai bine mă simt acasă. Aici sunt rădăcinile mele“. Cât a stat la New York, l‐a redescoperit pe Brâncuși, la MoMa și Guggenheim și s‐a hotărât ca următoarea colecție de bijuterii, pe care o va lansa în toamnă, să fie inspirată din creațiile lui: Coloana Infinitului, Măiastra, Domnișoara Pogany, Sărutul și Muza. „Am inspirație să fac multe lucruri. Uite, împreună cu organizația neguvernamentală Hope and Homes for Children, am demarat un proiect foarte drag mie. Am creat brățara Wings of Hope, iar o parte din fondurile care se strâng se îndreaptă, cu ajutorul lor, către copiii defavorizați, fără cămin. Și, de curând, am lansat colecția Baby Malvensky, cu lanțuri și brățări cu pandative pentru bebeluși, aducătoare de noroc, protecție și dragoste.“
Și pentru că tot a venit vorba despre dragoste, nu pot să nu remarc că, atunci când apare între noi dreptunghiul ăsta alb, cu microfon, inventat de Steve Jobs, se crispează. Și atunci devine Malvina cea de la televizior, detașată, foarte atentă la ce spune, cum spune, cu subiect și predicat. „Venind spre interviu mă gândeam să fiu relaxată când vorbesc despre viața personală. Dar e o barieră care mi se pune în mod automat. Cred că mi se trage de la șah. Am studiat cinci ani când eram mică. În primele mutări eu făceam rocada și‐mi puneam regele la adăpost. Așa fac și în viață, mă pun la adăpost.“ Bine atunci. Să pun și eu la adăpost iPhone‐ul, ca să nu‐l mai vedem, și să pot sta de vorbă cu Mona.
Cealaltă Malvina. Mona sau Simona, cum o alintă părinții, prietenii, oamenii dragi. Cum își spune ea când e cu ea. Acum putem vorbi, ca‐ntre prietene, despre noua ei dragoste, Dorian. L‐a cunoscut mai bine la cursul de actorie pe care l‐a început în toamna lui 2011, la Școala de actorie de film, unde el este profesor. Am fost atunci, împreună cu Mona, la câteva ore de curs și nu am bănuit nicio secundă că era deja îndrăgostită. Se purta firesc, se concentra asupra rolurilor pe care le avea, nici vorbă de priviri cu înțeles. Acolo, era profesorul ei. A mers la cursuri de două ori pe săptămână, trei luni. Îl știa pe Dorian de la Festivalul de Film de la Veneția, de la premiera filmului „Francesca“, în care juca și el. „Știam cine este Dorian Boguță, dar la cursuri l‐am cunoscut mai bine. Nu mă pot îndrăgosti la prima vedere. Trebuie să cunosc o persoană înainte, să aflu cum gândește, cum se comportă, cum vorbește. La curs am văzut cât este de profund. Nu e o persoană superficială și se vede în tot ce face. Întotdeauna am știut că dragostea e mai aproape decât o cauți și poate apărea de oriunde. Poate fi chiar sub nasul tău. Trebuie să o simți și să o vezi. În general, oamenii apar la momentul potrivit în viața ta. Mi‐am dorit ca dragostea să mă ia prin surprindere și chiar așa s‐a întâmplat.“
Râde când își amintește că, la ultimul interviu pe care i l‐am luat, mi‐a spus că își dorește să o „lovească dragostea“. „Vezi, depinde ce proiectezi. Nu m‐a luat pe nepregătite, dar m‐a surprins.“ Și când o întreb ce calități a vizualizat la persoana de lângă ea, spune fără ezitare: „Să fie sensibil, să mă respecte pe mine și pe cei din jur, să fie un personaj complex, talentat.“ Ce a atras‐o pe Mona la Dorian? „Firescul, naturalețea, autenticitatea.“ Cât despre lucrurile frumoase pe care le fac împreună, îi e mai greu să vorbească, îi place să le trăiască. „Ne bucurăm unul de celălalt. Stăm acasă și ne uităm la filme Acum, știu mult mai multe despre lumea asta.“ Și el știe mai multe despre afaceri și lumea modei, completez zâmbind. De altfel, Dorian a realizat filmul de prezentare al eșarfelor Malvenky, un scurt‐ metraj cu totul altfel decât cele pe care le‐a făcut până acum. Și când vorbim despre asta îmi vin în minte cuvintele unei prietene psiholog: „Pentru ca o relație să reziste în timp, un cuplu trebuie să construiască cât mai multe amintiri frumoase”. Așa o fi? „În fiecare zi mă surprinde plăcut. Mă face să simt că exist. Eu cred că e important momentul în care ești cu el, nici înainte, nici după. Și indiferent ce faci, să faci din momentul acela cel mai frumos moment. Facem multe lucruri împreună, nu suntem doi străini. Când sunt cu el, sunt cu el. Asta e foarte important într‐o relație.“ Și planurile alea mari? Îmi spune că nu se gândește la ele, la ce‐o să fie, cum o să fie. „Mă bucur de prezent. De aceea am scris pe pandantele Malvensky: „Moments of Happiness“. E bine să cauți fericirea în momentul prezent. Viața e alcătuită din momente de fericire.“
Într‐o altă duminică leneșă, înainte să trag obloanele, o sun pe Malvi. Nu răspunde. Nu insist. Orele sunt înaintate și nu vreau să deranjez. Probabil că savurează un ceai de vanilie, lângă șemineu, alături de Dorian. Se uită la un film bun și se bucură de prezent. Bună idee.
Foto: Alex Gâlmeanu
