Despre iubire, cu Marius Manole

 

Dacă iubirea ar fi o cremă de zahăr ars? Se întreabă dramaturgul american Edward Albee (“Cui i-e frică de Virginia Woolf”, “Trei femie înalte”) în piesa de teatru “Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste”, cu Marius Manole și Andreea Bibiri, pusă în scenă de regizoare Iris Spiridon, la Undercloud.

 

Probabil că ar trebui să fii foarte atent când prepari zahărul caramelizat, să nu se carbonizeze… E doar o chestiune de timp. Minute. Secunde poate. Îți fuge privirea pe fereastră, zahărul se carbonizează și gata. Nu mai poți face nimic. N-ai cum să ștergi totul cu buretele. Arunci tigaia cu totul. Așa e și în dragoste.

 

Un cuplu, un pat, povestea unei relații. Și foarte multe întrebări. Prea multe. Atât de multe încât însăși iubirea e pusă în pericol. La ce te gândești înainte să adormi? Cine iubește mai mult într-o relație? Când moare dragostea? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le aruncă în aer cuplul în acest dialog al sentimentelor.

 

“Poate că dragostea nu moare, ci doar trecem prin ea”, spune EA.
“Niciun om n-a murit fără dragoste, dar niciunul n-a trăit fără o cămașă”, crede EL. “Sigur, cămașa poate fi înlocuită cu multe alte substantive. Fără apă, alune, cremă de zahăr ars.”

 

În vria trăirilor interioare ale îndrăgostiților, regizorul le îngăduie actorilor să-și spună propria poveste despre iubire. Un intermezzo sincer și emoționant care te însoțește ca o cravată bine strânsă la gât, până la finalul piesei. Ce frumos vorbesc Andreea Bibiri și Marius Manole despre iubire! Dragostea se învață, iar timpul e prea scurt ca să nu spui Te iubesc…

 

La finalul spectacolului, după ce mi-am desfăcut nodul de la “cravată”, l-am întrebat pe Marius Manole ce crede el despre dragoste. Căreia astăzi i-am spus Crema de zahăr ars.

Unde greșesc cuplurile când se arde Crema de zahăr ars?
E greu să trăiești într-un cuplu. Înseamnă compromis, oricât ai iubi. Și atunci când nu mai ești dispus să faci compromis, când ți se pare că ți se cere prea mult și ți se dă prea puțin, atunci se strică crema. Când nu mai ai planuri. Trebuie să aveți planuri, să aveți de făcut ceva împreună. Poate d’aia fac oamenii copii, ca să aibă un plan împreună, habar n-am. Se strică atunci când nu mai ești dispus să lași de la tine… Când iubirea nu se transformă în prietenie. Iubirea oricum se stinge la un moment dat. Se stinge și se transformă în respect. Poate sunt cupluri în vârstă care mă vor contrazice și pot spune că s-au iubit până la 80 de ani. Dar eu nu știu dacă suntem făcuți să fim monogami. La un moment dat îți fug ochii, îți pleacă privirea, îți fuge mâna, e greu să stai 40 de ani cu un singur om, dacă nu ești foarte bun prieten. O căsnicie e grea și presupune multe compromisuri.

 

Am citit de curând un studiu care spune că bunăvoința și generozitatea sunt cele mai importante într-o relație…
Da, bunăvoința. E așa de puțin lucru să te trezești cu zece minute mai devreme să faci micul dejun, sau să duci tu câinele la plimbare. Sunt lucruri mici care pot ajuta și îi arată celuilalt că îți pasă. Dar trăim și într-o perioadă destul de complicată… Vezi câte divorțuri sunt? Numai dintre prietenii mei au divorțat vreo zece. Pentru că lumea nu mai poate trăi împreună, fiecare e solicitat în cariera lui, așa încât relația devine o chestie adiacentă. Căsnicia și relația nu mai sunt importante, cum era pe timpuri. Pentru mama, cea mai importantă era familia.

 

Ce te face fericit?
Mai nou multe mă fac fericit. De când mi-am dat seama că e bine că ai două mâini, două picioare, că nu te duci în fiecare zi să-ți faci câte o perfuzie, că nu ești obligat să stai la pat, că nu urmează o operație, gândul ăsta mi-a dat multă putere. Mi-am dat seama că am multe lucruri frumoase în jurul meu de care să mă bucur. Cel mai tare mă face fericit să stau acasă. Știu că sună rău din partea unui actor ocupat, dar chiar îmi place să stau acasă cu cățelul, cu pisica mare, cu pisica mică. Acasă la mine e foarte frumos. M-ar face fericit să iau carnetul de șofer, fac școala acum. Mă face fericit un spectacol bun, când iese bine, o seară cu prietenii, multe lucruri mă fac fericit. Mai multe decât mă făceau fericit când eram mai tânăr. Am avut o perioadă în care tot timpul mi se părea că trebuie să fiu în altă parte. Apoi mi-am dat seama că, dacă ești bine cu tine, ești bine oriunde ești.

 

Tu la ce te gândești înainte să adormi?
Câteodată mă uit la lună pe geamul meu de la mansardă și mă gândesc cât de norocos sunt. Câinele doarme jos, piscile în pat, eu sunt liniștit. Uite ce fericit sunt. Și mulțumesc pentru asta. Uneori mă gândesc la părinții mei, uneori fac calcule, uneori recapitulez câte un rol și uneori adorm pur și simplu.

Ce se află pe lista ta cu lucruri de făcut într-o viață?
Aș vrea să-mi iau un an sabatic la un moment dat, să am curajul să plec singur într-o călătorie de 6 luni, fără prea mulți bani în buzunar sau cu mulți bani în buzunar, habar n-am cum o să aleg, să mă obișnuiesc cu oamenii pe care nu-i cunosc. Eu am o mare frică de oameni, de necunoscut, aș vrea să-mi înving teama asta. Șase luni să mă descurc singur. Nu știu limba engleză, ar fi un bun prilej să învăț o limbă străină. Și aș vrea să fac numai lucruri care-mi plac. Dar uite că deocamdată nu prea îmi iese.

 

Când ai trimis ultima oară o dorință în univers și ți s-a îndeplinit?
Când am găsit pisica în parcul Carol, când am început școala de șoferi, cu grădina de la casă… Mi-am dorit o grădină și într-o zi au venit niște vecini și m-au întrebat: “Nu vrei să-ți dăm noi o bucățică de pământ?” Să știi că mie mi se îndeplinesc dorințe de obicei, mi s-au îndeplinit cam toate.

 

Îmi spuneai la telefon că piesa durează 40 de minute. Cu ajutorul lui Dumnezeu, 45 de minute. Dacă coboară. Care e relația ta cu Dumnezeu?
Bună. Cred că mi-am găsit un sprijin. Mă duc rareori la biserică, dar mă gândesc de multe ori într-o zi la Dumnezeu, ori că am nevoie de ajutor, ori că vreau să-i mulțumesc sau pentru că am nevoie de un moment de liniște. Nu pot să-ți dau un răspuns ferm, cred sau nu cred, sunt la jumătatea drumului.

Dintre toate personajele pe care le-ai jucat, pe care îl simți cel mai aproape de sufletul tău?
O să râzi, pe Ion din “Năpasta”, care e un nebun, dar are un suflet bun și luminos, curat și cald și-mi place să-l joc. Mă bucură, zici că sunt un copil, că m-am născut din nou. E atât de frumos personajul ăla și are atâta candoare, că mă obligă pe mine la un soi de candoare jucându-l și parcă mă întorc din nou în copilărie și am ochii mari și luminoși. În “Spitalul comunal”, un spectacol mai puțin cunoscut, joc un bolnav. Acolo i-am studiat și i-am adus pe scenă pe bunicii mei. Mor de dragul rolului, pentru că atunci când îl joc, îi joc pe ei doi. Cu fes în cap, cu vată-n urechi, cu pulovere deși afară e cald, bolnavi tot timpul, se plâng… e foarte frumos. E mare dar să faci meseria asta. Pentru mine a fost cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla. Plus că m-a obligat să citesc mult, să văd teatru mult, să fiu mai introspect, să fiu atent la oameni. Poate de aia și sunt așa de tolerant, mă pot pune ușor în pielea omului din fața mea. Am jucat și câini, deci pot să mă pun și-n pielea lui Luca, câinele meu, am mai multe variante, am jucat și duhuri și spirite…

 

Apropo de Luca, ce-ar spune câinele tău despre tine dacă ar putea să vorbească?
Cred că s-ar plânge că-l las mult singur, că nu-l iau sus să doarmă în pat, n-aș ști ce răspuns să-i dau, dar nici nu l-aș lăsa să doarmă în pat. M-ar întreba de ce i-am adus pe cap două pisici, de ce mănâncă o dată în zi. Ar spune că sunt isteric, că sunt un stăpân bun, că-mi fac datoria și-l scot afară, că se bucură că nu mai beau, că atunci când beam săracul era cam nescos…

 

Ce rol are ludicul pentru tine dincolo de scenă?
Mă joc foarte mult. Câteodată și la supermarket mă fac că n-am un ochi sau târăsc un picior după mine, sunt peltic sau vorbesc mai subțire. Niciodată nu mă opresc din joacă, decât când dorm. N-aș putea trăi fără joc.

 

Care sunt întrebările existențiale pe care ți le adresezi cel mai des?
Câteodată mă gândesc, ne naștem și murim, are vreun sens să te zbați? Dar dacă tot ești împrumutat pe pământul ăsta o perioadă scurtă de timp, datoria ta e să-ți faci viața cât mai frumoasă. Că de murit oricum mori, nu știi când. Se poate întâmpla mâine, peste o săptămână, peste 40 de ani. Dar, ținând cont de faptul că nu iei nimic dincolo, cât stai aici datoria ta e să te simți bine. Și a doua întrebare… iubirea asta, ce-i cu ea, de fapt? De ce se strică ea la un moment dat? De ce la un moment dat uiți că ai iubit persoană respectivă și începi să țipi? Alte întrebări existențiale nu am.

 

Cred că sunt suficiente astea… 😊
Îți ocupă destul de mult timp și când vin, vin ca o piatră peste cap. Îți iau o juma de zi din viață, dar dup-aia îți revii.

Tu ai învățat să spui “Te iubesc”?
Nu prea am învățat. Știi cât mă chinui? Și mi se pare atât de fals. Parcă “I love you” mi se pare că sună altfel, dar te iubescul ăsta parcă sună penibil, ridicol, fals pentru mine. Nu l-am integrat… Cred că e o chestiune de exercițiu să înveți să spui “Te iubesc”, cum spunea și Andreea Bibiri în piesă. Eu simt, dar nu pot să mă exprim. Asta e în general o problemă a oamenilor, simt, dar nu știu cum să se exprime.

 

Te-ai întrebat vreodată cine iubește mai mult într-o relație?
Am și știut cine iubește mai mult într-o relație, după care n-am mai știut. Și acum sunt în perioada în care nu mă întreb ca să nu mă sperii. Așa că mai stau puțin, poate se demonstrează de la sine, până să-mi pun întrebarea. Dar crezi că e important să știi cine iubește mai mult într-o relație?

 

– Nu, răspund imediat.
– Important e să iubești tu, spune Marius.
– Cred că e important să te iubești pe tine în primul rând, îl completez.
– Da, asta e o lecție pe care am învățat-o…. Auzi chestia asta, că e mai important să iubești decât să fii iubit… Știu eu? Până la 35 de ani e frumos, dar dup-aia parcă nu e atât de plăcut. Și de ce-ai iubi pe cineva care nu merită, de exemplu?
– Care nu te ajută să crești, care nu scoate ce e mai bun din tine, simt nevoia să adaug.
– Exact! Complicată chestia asta cu iubirea. Cred că iubirea e acolo când apare, când o simți și cam aia e. Și când dispare, ea dispare. Pur și simplu. Prea teoretizăm. Oamenii se îndrăgostesc pur și simplu. Se despart pur și simplu.
– Cineva îmi spunea într-un interviu “sunt fericită că am iubit măcar o dată-n viață”…
– Dar crezi că sunt oameni care nu au iubit niciodată?, își ridică sprâncenele a mirare.
– Poate că au iubit cu o pietricică în pantof, cu o jenă, pe jumătate, așa cum ziceați voi în piesă. N-au iubit de-adevăratelea…
– Da, cred că iubirea adevărată se întâmplă o dată-n viață. Și dacă se întâmplă să mai și rămâi cu persoana aia… asta chiar e rar.

 

Greierii cu antene lungi și ochi mari își continuă concertul în grădina Muzeului Țăranului. N-au înțeles nimic.

Noi ne pierdem în noapte, fiecare pe drumul lui. Căutările interioare continuă. Iubirea continuă să se întâmple fără să ne dea de veste. Și dispare la fel.

Marius Manole poate fi văzut și în piesa “Masculin – Feminin”, de Lia Bugnar, miercuri, 26 august, de la 19:00, la Muzeul Țăranului, Sala Mare. Festivalul de Teatru Undercloud este un proiect susținut de Raiffeisen Bank. În fiecare zi, la MȚR, te poți bucura de o gură de oxigen cultural. Consultă programul festivalului pe www.undecloud.ro.

#raiffeisenimpreuna #impreunalateatru

Foto: Alex Gâlmeanu, www.alexgalmeanu.com, Cătălina Flămînzeanu