Când am ajuns, sunt peste zece ani de-atunci, într-o redacție eminamente feminină, la o publicație lunară – după ani de muncă aproape silnică la un departament de sport 100% masculin, unde weekendurile lucrătoare și zornăitul zarurilor de la table erau operațiuni curente – am crezut că urmează prima mea vacanță pe o perioadă nedeterminată.
De departe, aducea a parc de distracții populat de manechine, nicidecum a serviciu. Totul părea diafan, inefabil și drăguț. De aproape, era și mai și, grație lansărilor, testărilor de produse, press trip-urilor, vieții mondene, hlizelii și răsfățului într-un mediu calin.
În plus, stăteam splendid la teorie: știam totul despre relațiile profesionale cu colegele de serviciu. Doar că nu cunoscusem niciuna.
Rând pe rând, am început să acumulez lucruri despre care habar n-avusesem. Stagiul feminin m-a făcut licențiat în hachițe și masterand în capricii. Cum îi mărturiseam cândva unei șefe, acolo am avut parte de cea mai tare distracție fără sex din viața mea.
1. Nu se spune rimel, ci mascara. E o chestie pe care bărbații o deprind greu, unii niciodată, pentru că mereu au la îndemână formularea, când sunt nevoiți să facă un cadou by request, „dați-mi chestia aia, care sper că seamănă cu chestia asta goală din cutia pe care am cărat-o prin tot duty-free-ul așteptând să fiu arestat nevinovat ”.
2. Femeile nu numai că știu toate culorile rogvaivului, dar le pot recunoaște și pe unele cu care n-are rost, ca bărbat, să-ți încarci memoria și, oricum, nu le poți distinge: corai sau turcoaz. Anul acesta am auzit și de marsala.
3. Programul de venit la serviciu seamănă cu un panou al sosirilor de pe aeroport într-o zi cu fenomene meteo ieșite din comune. Astfel, venirea poate fi „delayed” sau de-a dreptul „canceled”, în funcție de numărul de evenimente mondene bifate seara anterioară – sau măcar la care s-a dat „check-in”.
4. Cât se poate vorbi despre prânz: practic, tot timpul. Bonus: în mediul feminin, prânzul durează ca în Italia și în alte țări meridionale, două ceasuri, more or less, de-a lungul cărora dispare toată lumea pe rând. Adăugați perioada de dezbatere, prefațată de întrebarea încuietoare „ce mâncăm azi?”, lansată cam de când apar, niciodată împreună, colegele la birou, firește, plângându-se de căldură vara, de frig iarna, de aer condiționat și de astenie în toate cele patru anotimpuri.
5. Marele paradox legat de faptul că „topic”-ul mâncării ocupă în mediul feminin spațiul rezervat mâțelor în rețelele sociale e dat de constatarea, suprizăăă, că toate colegele sunt la dietă. Așa te poți familiariza cu Michel Montignac, regimul disociat pe zile, cel pe bază de varză, adresa nutriționistului ăla drăguț fără verighetă. Tot bizar e că, în pofida siluetelor de invidiat, colegele tale vor înfuleca zdravăn cu aerul ușor absent că abia au scorciorât un pic cu furculița.
6. Una dintre cele mai mari capcane ce pot fi întinse unui bărbat într-un colectiv feminin e să fie trimis după mâncare: el va găsi invariabil altceva decât i se ceruse și mult mai scump. Treptat, va apărea și se va răspândi legenda urbană că e păcălit de orice cântar de fructe din orașul ăsta.
7. Stilul e imposibil de definit. E ceva care are de-a face cu atitudinea și, în tot cazul, le lipsește cu desăvârșire celorlalte.
8. Vacanțele sunt la loc de cinste, colegele mele tratând serviciul ca pe un obositor intermezzo între două concedii ridicol de scurte. Avantajul e că măcar, din povestirile lor, am luat cursuri gratuite de geografie textilă: „Plaja curată, apă buna, dar un asemenea amalgam de stiluri de costume de baie n-am mai văzut nicăieri. Lasă că parcă era un congres al vârstei a treia. Gemea de nemți și de englezi care ascultau numai șlagăre expirate și beau cocteiluri din niște vaze cu artificii, zici că era nuntă în fiecare seară! Noroc cu sutienul ăsta buretat care își schimbă culoarea când intri în apă. Altfel nu mă alegeam cu nimic!”.
9. Copiii reprezintă un subiect care începe la cafea, continuă la water cooler, se dezvoltă la prânz și înflorește înaintea plecării, ceea ce generează stat peste program, argument ce va fi folosit a doua zi drept o nouă motivare că s-a sosit pe la unșpe, ca o floare. Sintetizez: în mediile feminine, discuțiile despre copii încep des și nu se termină niciodată. Volens-nolens, am ajuns să mă pricep un pic, ba chiar dezvoltasem abilitatea de a da sfaturi în ceea ce privește alergiile ușoare sau remediile privind guturaiul.
10. „Azi NU” urmat de o privire rece poate însemna o sumedenie de lucruri, cum ar fi: nu am chef azi. Și ghici ce? Nici mâine; nu mă bate la cap cu probleme de serviciu; ca să-ți răspund, ar fi însemnat să-mi deschid mailul, ceea ce e în afara discuției; nu poți să-mi scrii pe chat ca toată lumea, ce vii în sufletul meu?
11. Purtatul căștilor e fundamental, mai ales în open space, iar colegele tale le vor purta toată ziulica. În singura zi în care îți vei pune și tu căști, ca să scoți înregistrarea unui interviu ori să te documentezi dacă scrii despre muzică, îți vor fi confiscate cu sânge rece, pe motiv că și le-au uitat acasă pe ale lor și sunt incapabile să lucreze altfel.
12. Semnificația, din engleză și din română, a acronimelor SPF și FPS, PMS și SPM. Care dintre acestea mă feresc și de care trebuie să mă feresc.
Horia Ghibuțiu scrie pe http://horiaghibutiu.ro/