Asemenea filmului „The Imaginarium of Doctor Parnassus“, unde curioșii pășesc în propria închipuire după ce trec dincolo de oglinda magică a teatrului său ambulant, Unica de mai te invită într-o lume ludică, plină de fantezie și culoare încă de pe coperta surprinsă într-un carusel din Roma. Actrița Catrinel Menghia te poartă pe străzile orașului și prin rolurile din lungmetrajele în care a jucat și trece dincolo de oglindă, imaginându-se în rochie de mireasă alături de iubitul ei Massimiliano.
Din orașul celor șapte coline ajungi direct la Cercul Polar, unde faci cunoștință cu ultramaratonistul Tibi Ușeriu, primul român care a câștigat una dintre cele mai dure curse de alergare din lume, 6633 Arctic Ultra. Apoi pășești în lumea actriței Ioana Flora, care a obținut recent un premiu Gopo pentru filmul „Acasă la tata“, evadezi în Thailanda, alături de bloggerițele Diana Enciu și Alina Tanasă, și îi descoperi pe dr. Terry Dubrow și dr. Paul Nassif, cei mai faimoși chirurgi plasticieni, pe care am avut ocazia să-i intervievez la Los Angeles.
Călătoria fascinantă prin toate colțurile lumii te poartă și în universul oniric de la Hollywood, într-un pictorial de modă și frumusețe spectaculos. Editorialul a fost realizat împreună cu una dintre cele mai bune echipe: fotograful Giuliano Bekor, care a colaborat cu Tom Hanks, Adrien Brody, Jessica Chastain, Christina Hendricks și alte celebrități, și Alex Abagiu, national make-up artist Lancôme, și Sorin Stratulat, celebrity hairstylist.
Shooting in Los Angeles
Am ajuns pe aeroportul din L.A. cu un bagaj supraponderal, rodul dolofan al fanteziei mele de a realiza un pictorial de modă și frumusețe wow în Orașul Îngerilor. O idee de care m-am îndrăgostit, recunosc, cu inocența artistului care decide să picteze un tablou memorabil, înainte să fie sigur că are la îndemână paleta de culori primare… Dar, când lucrezi cu una dintre cele mai bune echipe – Alex Abagiu, national make-up artist Lancôme, Sorin Stratulat, celebrity hairstylist, și fotograful Giuliano Bekor –, chiar și cel mai ambițios proiect pare ușor de realizat.
Înainte de shooting i-am făcut o vizită Aurei Cercel, designerul Eva Culture și proprietara showroomului Maison Haute de pe Rodeo Drive și am completat ținutele de shooting cu piese ale designerilor români pe care îi reprezintă în L.A.: Murmur, Elena Perseil, Pas du Tout și PNK Casual. Probabil cea mai capricioasă necunoscută a fost vremea, care, în ciuda temperaturilor prietenoase, în general, la început de an în Los Angeles, ne-a dat planurile peste cap și ne-a reprogramat ședința foto. Surprizele neprevăzute au dispărut din peisaj precum norii după o ploaie scurtă de vară când shootingul s-a încheiat și am ales fotografiile desprinse parcă dintr-un film de Hollywood.
Foto: Giuliano Bekor, giulianobekor.com; make-up: Alexandru Abagiu (national make-up artist Lancôme); hair style: Sorin Stratulat (celebrity hairstylist); model: Katty U., Wilhelmina Models, Los Angeles.