Drumul inimii trece prin stomac. Nu știu cine a zis primul chestia asta, că am căutat pe google și n-am găsit, dar se pare că foarte multă lume e întru totul de acord. Atât de multă încât s-a întâmplat să aud vorba asta încă din copilărie. Ca multe alte vorbe din lumea adulților – dușmanul binelui e mai binele, excepția care confirmă regula etc. – în capul meu necopt nu numai că nu s-a luminat nimic, dar s-a făcut și mai ceață decât fusese înainte. Cum adică drumul inimii trece prin stomac?!? Adică dragostea intră pe gură și iese pe … – mă scuzați! – precum covrigul pe care l-am înghițit eu doar pe jumătate, într-o primăvară în care am văzut-o pe colega mea, Lucica, în cămașa albă de la costumul de pionier și fără puloverul care ascunsese până atunci privirii mele proaspăta bogăție a trupului ei? N-am îndrăznit atunci s-o întreb pe mama dacă golul ăla din stomac pe care îl simțeam când Lucica alerga la orele de sport însemna că inima îmi este afectată.
În aceeași perioadă s-a produs în capul meu un alt cutremur cu magnitudine peste de peste 7 grade pe scara logicii. Profesorul de fizică ne-a declarat, în cadrul unei ore de clasă, că el foarte târziu a înțeles că nu ajunge să fii frumos ca să te placă fetele. Asta ne-a lăsat pe toți băieții cu gura căscată și a devenit subiectul principal de dezbatere pentru toate pauzele care au urmat în acea zi. Nu doar pentru că experiența noastră comună cu colegele dovedea exact contrariul – că cei considerați mai frumușei erau plăcuți de sexul opus. Dar profesorul nostru de fizică era un malac gras și cu părul slinos, pe care până și maică-sa s-ar fi jenat să-l declare public drept un om plăcut la vedere.
A fost frumos în perioada aceea în care uniforma de elev ne aducea pe toți la aceeași linie de start în ceea ce privește dragostea. Dar chiar și atunci, în perioada aceea boemă, legile nemiloase ale economiei au început să-și facă simțită prezența. E drept că nu ne-a spus nimeni “it’s the economy, stupid!” – precum frumos a rezumat James Carville cu privire la o altă situație de importanță capitală din istoria lumii. Însă nu ne erau străine simplificările de tipul “are bani” atunci când ceream referințe despre o fată care ne plăcea. Dacă mai erau bifate și opțiunile “stă în Floreasca/Dorobanți/Centru” și “taică-su e securist” era clar că partida devenea una peste puterile unui adolescent care nu are de oferit decât vâlvătaia din inimă. Nu multe s-au schimbat fundamental de atunci. Tot în Centru-Nord locuiesc cei privilegiați. Iar foștii securiști, chiar dacă azi sunt doar membri ai Top 300 Capital, tot blindați financiar au rămas. Iar dragostea curată nici acum nu ține de foame.
În ciuda evidențelor, eu, unul, mă încăpățânez să rămân ultimul romantic. Parcă tot mai frumos este să iubești și să fii iubit pentru ce reprezinți tu ca persoană. Să faci abstracție de mirosul ușor jilav al trupului ei trecut prin aglomerația de la ora 18:00 de la metrou. Să nu bagi de seamă ținuta în care a combinat cu stil ceva de la Zara cu altceva tot de la Zara. Să ignori faptul că Paralia Katerini i se pare o stațiune de lux. Totuși, e prea puțin important care sunt opțiunile băiatului. Factorii care condiționează zborul liber al fluturilor din stomacul fetei sunt cei care condiționează relația. Iar câțiva bănuți puși deoparte și mașina cu scaune față încălzite cu care s-o culegi iarna din stradă când iese de la serviciu sunt o condiție necesară, dar nu și suficientă. Cum bine spunea odată Chris Rock: “bărbații nu pot merge înapoi când e vorba de sex în timp ce femeile nu pot să se întoarcă din drum în privința stilului de viață”.