O glumă
Soțul și soția stau la masă, o cină romantică cu prilejul aniversării a zece ani de căsnicie. Deodată el începe să plângă cu sughițuri. “Ce este?”, intreabă soția panicată. “Mi-am adus brusc aminte de momentul la care ne-am căsătorit. Tatăl tău a venit la mine și mi-a spus că știe de banii pe cere i-am furat de la muncă și că dacă nu te iau nevastă mă toarnă la poliție. Dacă nu făceam ce mi-a spus și nu te luam de nevastă, ieri ar fi fost ultima zi de pușcărie și azi aș fi fost liber. “
O temă
Astăzi despre ingredientul care ne face alergici la decizii adică despre consecințe. Ce este o consecință? Dicționarul ne spune că este un rezultat al unei acțiuni, al unei fapte, al unui principiu, o urmare. Cuvântul „consecință” are mai degrabă o conotație automat negativă, deși din definiție nu reiese că ar fi îndreptățită. Oricum, îndreptățită sau nu, această conotație negativă ne face să devenim alergici.
Conotația automat-negativă se învață prin intermediul a ceea ce se numește condiționare operantă. Care condiționare a fost următorul pas după cea pavloviană (clasică). Ambele stau la baza învățării asociative.
În condiționarea clasică, prin asocierea stimul-răspuns, învățăm un comportament nou sau putem schimba un comportament vechi ca răspuns la un stimul nou. Dacă aveați impresia că doar câinele lui Pavlov învăța așa, ei bine… condiționarea clasică stă, de exemplu, la baza eficienței reclamelor, prin asocierea de stimuli atractivi cu un produs oarecare.
Celălalt tip de învățare asociativă, condiționarea operantă poate fi definită ca o formă de învățare în care consecințele comportamentului influențează probabilitatea de apariție a acestuia. Consecința acestui tip de învățare este că tindem să repetăm comportamentele care ne aduc un rezultat satisfăcător și să le evităm pe celelalte. Suntem deci „hardwired” să fim atenți la consecințe și, de vreme ce, suntem și proiectați pentru supraviețuire și implicit adaptare, suntem și tentați să fim atenți la consecințele negative.
Interesant este că avem de-a face cu procesarea consecințelor doar atunci când vine vorba de gândirea liberă de principii. Să mă explic… Dacă ceea ce ne ghidează procesul de gândire va fi un principiu, atunci vom fi mai degrabă interesați de respectarea lui decât de consecințe. Dacă, pe de altă parte, procesul de gândire va fi liber, atunci vom fi preocupați de consecințe, respectiv de alegerea acțiunilor cu rezultatele cele mai convenabile. Și ca să vedeți cât de ușor ne putem bloca în încercarea de a defini care dintre modele ar fi de urmat, o să vă rog să considerați mai întâi principial și apoi logic următoarele dileme: ce e de făcut (1) să lași cinci oameni să moară sau (2) să omori un altul pentru a-i salva pe toți cinci? Și următoarea: (1) să arunci un om dintr-o barcă de salvare pentru a salva cinci oameni sau (2) să arunci un om dintr-o barcă de salvare pentru a salva 100 de oameni?
Următorul ingredient care poate agrava alergia la decizii este neprevăzutul. Asta împarte consecințele în alte două categorii: prevăzute și neprevăzute. O consecință prevăzută logic se numește inferență. O consecință prevăzută prin orice altă metodă (de la imaginație la Nostradamus sau Mama Omida) se numește presupunere. De aici și concluzia că marea alergie se naște nu din consecințele pe care eu le pot prevedea, susține și adresa logic ci din consecințele (de multe ori iraționale) care sunt trecute (pe furiș și fără verificare) de la gradul de presupunere la cel de adevăr demonstrat. Elementul care face diferența sunt emoțiile care tind să interferez cu procesul nostru de gândire de tip eficient.
Și așa ajungem la tipul de consecințe care ne dau cei mai mari fiori, adică cele pe care le presupunem. Haideți să vedem care sunt sursele generatoare de coșmaruri. Am mai sus asta, dar o să insist: prezicem prost. Eu, voi, noi toți. Așa că am plăcerea să vă fac cunoștință în cele ce urmează cu tipurile de erori care pot interveni în estimarea consecințelor și morala asociată cu înțelegerea modului în care ne influențează.
1. Efectul Pratfall (efectul „fraierului”). Ne e teamă de consecințe pentru că putem greși. Ne ferim de greșeli și de stângăcii, vorba aia, ca dracul de tămâie. Estimăm că greșelile noastre vor avea drept consecință scăderea valorii noastre percepute de către ceilalți. Ei bine, un anume domn, Elliot Aronson, a demonstrat științific fix contrariul, respectiv că imperfecțiunile și stângăciile atrag simpatia, iar cei care par să nu greșească niciodată sunt mult mai puțin acceptați pentru că perfecțiunea percepută (cea obiectivă lipsind cu desăvârșire) intimidează. Perfecțiunea crează distanță și un aer neprietenos de invincibilitate. Morala? Efectul fraierului e un reminder eficient că e absolut în regulă să fii imperfect. Greșelile pot avea și urmări plăcute și pot aduce cu sine un capital de simpatie.
2. Efectul Pygmalion (efectul „marile speranțe”). Cheia deslușirii efectului Pygmalion este conceptul de profeție auto-împlinită. Concept regăsit în maxima lui Henry Ford – dacă crezi că poți sau crezi că nu poți, ai dreptate. Și ca să mai schimbăm registrul, nu de alta dar să mai vedeți și ce spun alții nu numai ce scriu eu, găsiți aici explicațiile. Oricare ar fi explicația efectului, morala este că pe noi nu consecințele ne scot din minți ci îndoiala că nu le vom putea face față.
3. Paradoxul alegerii (efectul „găina în grămadă”) care efect elucidează prețul plătit pentru libertatea de a alege. Treaba stă cam așa: cu cât ai mai multe opțiuni cu atât ai mai puține șanse să fii mulțumit de alegerea făcută. O mare parte din nemulțumirea generată de consecințele care nu ne convin este și impresia că am fi putut face altă alegere decât cea care le-a generat. Morala? Libertatea nu aduce fericire, ci dezvoltare personală.
4. Comportamentul de ajutorare (efectul „bunul samaritean”) ne spune că probabilitatea să te bage cineva în seamă scade proporțional cu numărul de oameni care sunt de față. Și de asta zic că prezicem prost. Avem tendința să credem că dacă știu mai mulți, ne ajută mai mulți. Ei bine, nu. De la primul ajutor la îndeplinirea vreunui proiect la serviciu, responsabilitatea are nevoie să fie alocată individual. Și consecințele estimate au nevoie tot de alocare individuală. Morala asociată aș zice eu că sună cam așa: responsabilitatea și intimitatea nu fac casă bună cu înghesuiala.
5. Efectul reflectorului (efectul „buricul pământului”). Natural, ne vine la îndemână să credem că suntem suficient de importanți cât să fim o preocupare constantă pentru cei din jur. Totuși, percepția că suntem sub lupa celor din jur precum și paranoia și îndoiala de sine care o însoțesc sunt extrem de nerealiste. Mai exact, ne isterizăm cu 50% mai mult decât e cazul și implicit dublăm impactul estimat al unei greșeli. Găsiți aici mai multe amănunte. Morala care se aplică aici este aceea că nu ai cum să fii deștept toată viața, dar orice ai face o să se prindă cu mult mai puțină lume decât îți imaginezi.
6. Efectul „ochelarilor de cal” se regăsește în tendința de a ne focusa pe un detaliu și, implicit, de a pierde din vedere alte aspecte importante. Vorba lui Daniel Kahneman – “Nothing In Life Is As Important As You Think It Is, While You Are Thinking About It”. Aici să ne inspirăm, de la același domn, cu un exemplu. Trăim cu impresia că nu banii aduc fericirea ci numărul lor. Dar, dacă toți am avea aceeași bani, diferențele privind satisfacția percepută a vieții s-ar reduce cu doar 5%. Pentru că odată ce am avea banii, ne-am îndrepta atenția către alte lucruri. Găsiți aici multe alte exemple dar ideea de bază este că dracul nu e niciodată atât de negru precum pare și că este mai mult decât util să mă încăpățânez să aflu ce pot face cu ce am și nu ce nu pot face nu ce n-am.
Dacă vreți să vă amuzați găsiți aici o meta-analiză a tipurilor de frici pe care le trăiește americanul de rând și cât de tare greșește la estimarea consecințelor. Nu credeți că doar lor li se întâmplă. Doar la ei se fac meta-analize.
Găsiți aici un test care să vă dea o idee de cât de mult vă preocupă consecințele.
Concluziile ar trebui să fie ușor de tras… Dar, dacă vă încurcați pe undeva sau vreți să îmi împărtășiți din fisele picate, vă stau la dispoziție pe terapie@mirunastanculescu.ro.
Un film – The Butterfly Effect
Un film din categoria celor pentru care ai nevoie de timp și de răbdare. De timp pentru că te lasă pe gânduri și după ce s-a terminat. De răbdare pentru că este nu este foarte confortabil să te uiți la el. Dar mie îmi plac tare mult fillmele pentru care ajungi la concluzia că a meritat disconfortul vizionării pentru că morala face toți banii. Nu o să vă povestesc nimic despre film ci doar despre morală. Aceea că omul viu produce consecințe. Singurul fel în care încetezi să faci asta este să nu exiști. Doar viața generează consecințe. Așa că, dacă nu ai generat nicio consecință în ultima vreme, verifică dacă trăiești.
O carte – Eseu despre orbire
Într-o țară fără nume, într-un oraș fără nume, oameni fără nume orbesc. Dar asta nu face ca interacțiunea naratorului cu cititorul să fie depersonalizată. Dimpotrivă, de vreme ce nimic nu are nume, atunci poate fi oricine și așa ajungi să te întrebi dacă tu, cititorul încă vezi și dacă da, ce anume? Și dacă totuși nu cumva plătești și tu prețul întoarcerii capului din fața realității.
O carte despre evidența faptului că non-acțiunea nu este lipsită de consecințe. Pentru că a nu acționa este de fapt acțiunea de a nu face nimic. Și, ca atare, generează tot atâtea consecințe… Poate de aceea, prima orbire din carte se produce ca rod al liberului arbitru. Și tot de aceea există și un unic martor. Pentru a pune cititorul în situația în care are de ales… Să intre în pielea unuia dintre orbi sau în cea a singurului om care vede.
Foto: Getty Images/Guliver, www.gettyimages.com
